Şomartin 2017-07-28T16:03:50+00:00

Project Description

Şomartin

În 1337 dintr-un registru de impozit papal aflăm că Johannes de Monte Martini face parte dintre clericii Prepoziturei Sibiului. Aceasta este prima atestare documentară a localităţii şi a bisericii existente aici. Aceasta din urmă, construită în secolul anterior era o bazilică cu trei nave, turn pe latura de vest, cor pătrat şi altar poligonal. Nava principală era despărţită de colaterale prin trei perechi de arcade semicirculare sprijinite pe patru stâlpi cu pilaştri adosaţi. Nu se cunoaşte modalitatea în care erau acoperite spaţiile iniţial, însă se poate presupune pe baza analogiilor cu alte biserici contemporane că nava centrală era tăvănita, colateralele şi corul aveau bolţi semicilindrice în ruce fără nervuri, iar altarul o semicalotă. În colţul din nord-estul corului, precum şi în vecina extremitate estică a colateralei nordice, se mai pot vedea urmele unei bolţi în cruce.  La exteior pe latura estică a colateralei nordice şi pe latura nordică a corului se pot observa rămăşiţele a două ziduri care îndreptăţesc presupunerea că biserica din Şomartin fusese proiectată – la fel ca cea apropiată de la Cincul Mare – cu încă două turnuri la nordul şi sudul corului. Sacristia de pe latura sudică a corului, adăugată ulterior bisericii, a acoperit orice posibile urme similare celor de pe latura nordică. Turnul are parterul tavănit, iar de aici, prin intermediul unei scări de lemn se poate ajunge la tribuna de la primul etaj, deschisă spre nava principală printr-o arcadă semicirculară. Portalul de pe faţada vestică a turnului încheiat printr-o arcadă semicirculară se sprijină pe o cornişă simplă, fiind dublat de o arcadă alipită faţadei.

Ca şi în celelalte cazuri lucrările de fortificare vor fi început la cumpăna secolelor XV-XVI. Ştim că la 1520 Şomartinul primeşte de la comunitatea saşilor din Sibiu fonduri pentru fortificare bisericii. Acum corul a fost mărit şi sacristia amenajată în peretele nordic al acestuia a fost demolată astupându-se şi uşa ce ducea spre aceasta. Deasupra corului s-a amenajat o galerie defensivă din zidărie cu ambrazuri, ce se sprijină pe cele şase contraforturi unite prin arce care adăpostesc guri de turnare. Probabil că odată cu fortificarea corului s-a renunţat definitiv la ridicarea celor doă turnuri de pe laturile de nord şi sud. Tot în acestă perioadă s-a construit galeria de paiantă a turnului de vest şi dubla incintă a bisericii a cărui aspect nu il putem reconstitui în lipsa cercetărilor arheologice. Incinta interioară a fost demantelată in 1886, iar cea exterioară a dispărut înainte de această dată.

Tabloul altarului reprezentând Cina cea de taină este datat 1730 şi a fost realizat de către Johann Martin Stock din sibiu. 1795 se adugă portalului vestic un portic şi se deschide o nouă intrare la extremitatea vestică a colateralei sudice, acoperite la rândul ei printr-un portic. Probabil că tot acuma se demantelează etajul defensiv de deasupra corului, acoperişul bisericii find aşezat direct pe arcadele dintre contraforturi. Nava principală a fost acoperită cu o boltă semicilindrică sprijinită pe arce dublouri, iar corul cu o boltă semicilindrică cu penetraţii. Deasupra colateralelor s-au ridicat tribune de zidărie deschise spre nava centrală prin arce aplatizate. Odată cu această modificare bolţile colateralelor au fost desfinţate şi acestea au fost acoperite de un tavan. La 1700 o parte de teren şi pădure este arendată domnitorului Constantin Brâncoveanu, pădurea păstrând până astăzi numele „pădurea lui Vodă”. În intervalul 1926 – 1936 biserica este renovată, în 1940 turnul primeşte este acoperit cu ţiglă, iar în 1953 lăcaşul este consolidat prin ramforsarea cu un brâu de metal.  La 1488 Şomartin este menţionat drept comună liberă în scaunul Cincu.