Roadeş 2017-07-28T15:56:08+00:00

Project Description

Roadeş

Prima atestare a Roadeşului în 1356 este prilejuită de jelania contelui Jakobus către voievodul Transilvaniei, unde se plânge în legătură cu incălcarea proprietăţilor sale de către saşii din Saschiz, Archiud, Roadeş, Criţ, Meşendorf şi Sânmiclăus. Află că în jurul anului 1500 localitatea aparţine de Scaunul Sighişoara. Biserica din Roadeş cu hramul Sf. Ioan este construită în a doua jumătate a secolului XIV, ca o biserică sală, cu turn alipit laturii de vest. Nava avea o boltă semicilindrică cu penetraţii, iar corul o boltă cu lunetă si nervuri de lut ars, ce se sprijineau la exterior pe contraforturi. Parterul turnului era acoperit cu o boltă pe ogive în cruce şi era deschis pe toate cele patru laturi. În partea de vest portalul este ornamentat cu o ambrazură compusă din trei baghete cu cu secţiune în formă de pară şi două de secţiune trapezoidală, intercalate de cinci cavete adânci. Timpanul portalului a fost ornat cu muluri traforate. Accesul către cele patru nivele iniţiale ale turnului se făcea printr-o deschidere arcuită semicircular, accesibilă din interiorul bisericii printr-o scară mobilă, direct la catul secund. Incursiunile turceşti din cursul secolului al XV-lea  provoacă distrugerea catului(rilor) superior(e), astfel că până astăzi se păstrează trei nivele si baza celui de-al patrulea.

Lucrări masive de fortificare au loc începând cu anul 1494 când în socotelile „Provinciei Sibiu a celor Şaptescaune”  se menţionează 8 florini destinaţi construcţiei din Roadeş. Probabil că acuma turnul este supraînălţat cu un al cincilea nivel – distrus ulterior şi refăcut din cărămidă – şi îmbrăcat cu o haină de zidărie groasă de 1,40 metri, astfel încît lăţimea acestuia ajunge aceeaşi cu a corpului bisericii. Parterul este aşadar obturat, fereastra nivelului al doilea de pe latura vestică fiind transformată în ambrazură. Acoperişul în forma unui trunchi de piramidă are desupra  o galerie de lemn unde funcţionează şi scaunul clopotelor. Probabil că piramida ascuţită adăugată deasupra acestui cat, asemănătoare celei din Archita, este o completare recentă. Peste corpul navei s-a ridicat un etaj de apărare prin înălţarea pereţilor acesteia cu 2 metri deasupra contraforturilor, rezultând astfel 4 guri de turnare formate prin legarea contraforturilor cu arce de cărămidă. Deasupra bolţii noua zidărie a fost aşezată pe tiranţi de lemn care depăşesc pânza de zid formând o cornişă. Modificările defensive ale navei sunt vizibile pe latura acesteia de est, acolo unde se observă trecerea de la piatră la cărămidă şi diferenţa de grosime dintre vechiul zid şi cel nou. Corul a fost la rândul lui acoperit cu o galerie defensivă sprijinită pe console de lemn, către care accesul de făcea desupra arcului triumfal semicircular printr-o deschidere practicată în zidăria de piatră a navei.

Odată cu închiderea vechiului portal de vest, intrarea în biserică este amenajată pe latura sudică.

La 1504 – 1508 se consemnează în socotelile Sighişoarei scutiri de impozite în valoare de 28 de florini şi 37 de dinari destinaţi construirii bisericii din Roadeş. Probabil că acuma s-a trecut la ridicarea dublei incinte. Cea interioară este prevăzută cu cinci turnuri dreptunghiulare cu câte trei nivele, dintre care cel de vest – cunoscut drept „Turnul Preotului” – a fost gândit ca reşedinţă aşa cum se poate presupune pe baza ancadramentelor de lemn ce se păstreză, precum şi pe baza coşul hornului de pe latura sudică. Turnul din sud-vest este demolat la o dată ulterioară, iar turnul de nord ştim că este denumit şi „pivniţa de lemne”. Pe întreaga lungime a curtinei incintei interioare se păstrează galeria de strajă, ridicată la 2 metri de la sol pe console de lemn şi acoperită cu un acoperiş cu panta spre interior. În zid sunt practicate alternativ ambrazuri şi muşarabii. Din incinta exterioară se mai păstrează un turn deschis către interior.

Intrarea preotului de pe latura sudică a corului datează probabuil dinaintea Reformei. Uşa acesteia a fost datată în1671. La 1526 este construită Sacristia, data fiind incizată în uşa pictată a acesteia. Pe aici se face astăzi acesul către podul corului, printr-o scară mobilă de la etajul al doilea al Sacristiei. La acest nivel se ajuge pe nişte scări practicate în grosimea zidului şi apoi printr-o intrare ce se află la 2 metri înălţime.

Una dintre piesele cele mai valoroase păstrate este altarul poliptic. În nişa centrală sunt sculptate figurile Sf. Ioan Botezătorul şi a Sf. Ioan Evanghelistul, pe intradosurile panourilor mobile sunt scene din viaţa celor doi sfinţi, iar pe faţa acestora scene cu Patimile. Pictura a fost atribuită de către unii cercetători lui Cristian din Sighişoara, ucenic al lui Johann Stoss, ceea ce ar putea data altarul după anul 1533. Actualmente altarul se află la Johannes Kirche din Sibiu. Înainte de 1680 se construiesc pe cei trei pereţi ai sălii niste galerii interioare a căror pictură poate fi atribuită lui Johann Rösler. La 1753 pictura galeriei de sud este refăcută.  Biserica va suferi modificări în 1819 şi 1821 când etajul defensiv al corului este dezafectat: Nu este sigur dacă acuma sau în 1874 este refăcut acoperişul direct pe coama zidului. În 1841 unul dintre trunuri este demolat şi reconstruit.  La 1854 este demantelată curtina exterioară pe porţiunile de nord şi vest, iar la 1871 turnul de sud-est este transformat în şcoală devenind în timp „Şcoala veche de fete”. În tencuiala sudică se pot distinge incizaţi anii 1618 şi 1871. La 1882 se demolează turnul de sud-vest iar cel de est se amenajează ca locuinţă a paznicului. Acest din urmă turn este legat de incinta exterioară pe la nivelul etajului, la parter practicându-se un coridor de acces în cetate boltit semicilindric. Intrarea principala în incinta interioară se face pe latura estică, iar pe latura sudică, pe locul vechiului turn demolat se află o mică deschidere. Uşa acesteia, din stejar masiv protejat de lamele de metal incizate cu rozete, poartă deasemenea incizat pe ferecătură anul 1651. La 1805 este pomenită o orgă mică ce va fi înlocuită la 1838 de actuala orgă cu 11 registre realizată de Petrus Schneider din Braşov. La 1844 lemnul orgii este aurit de către Karl Jacobi din Sighişoara. În 1970 au loc lucrări de consolidare a turnurilor şi a curtinei, iar în 1997 sunt reparate acoperişurile ansamblului.